
Bună, Berta!
Ne pare rău că te confrunți cu o astfel de problemă și iată câteva informații care te pot ajuta👇🏻
De ce apar? Coșurile sub piele apar atunci când porii pielii se blochează cu bacterii, celule moarte ale pielii, sebum sau păr.
Reacțiile la anumite produse cosmetice și de îngrijire a pielii, detergenți, produse de curățat sau locuitul în zone cu umiditate ridicată pot favoriza și ele apariția coșurilor. Chiar și transpirația excesivă sau expunerea la substanțe chimice, toxine, alergeni, iritanți pot fi niște factori importanți.
Bineînțeles și moștenirea genetică joacă un rol foarte important.
Cum să previi apariția coșurilor de sub piele?
Nu poți controla în permanență apariția acneei care produce coșuri sub piele, însă poți să iei unele măsuri de îngrijire a pielii care diminuează riscul de coșuri sub piele.
1. Păstrează-ți pielea curată.
Spălă-te pe față seara, dimineața și după ce transpiri, folosind un gel de curățare spumant, apă călduță și doar mâinile, nu burețel, prosop sau altceva. Repetă seara, înainte de culcare.
2. Nu încerca să le storci.
Nu încerca să storci sau să agresezi coșurile de sub piele, pentru că le vei agrava.
3. Folosește produsele dermato-cosmetice.
Alege produse de curățat, de machiaj, loțiuni și creme dermato-cosmetice și, pe cât posibil, non-comedogene, pentru că acestea nu înfundă porii.
Când să mergi la dermatolog?
Coșurile de sub piele de obicei dispar în circa o săptămână sau două, dacă sunt tratate corespunzător. Există situații în care coșurile sub piele pot persista timp de câteva luni. În cazurile severe se pot chiar infecta. Dacă te regăsești în ultimele 2 situații ar trebui să consulți un specialist.
Pe platforma yourskin.ro găsești sfaturi și recomandări sub semnătură medicală despre îngrijirea și afecțiunile pielii. Te invităm să arunci o privire și în secțiunea „Acnee”, unde poți găsi articole specifice pentru problema cu care te confrunți și tu –> https://yourskin.ro/categorie/afectiuni-ale-pielii/acnee/